Despre curiozitate si alti demoni

Imagine

Un copil găsește in iarbă o rădașcă. Încântat de descoperirea lui, vine bucuros în casă să o arate mamei sale. Văzând copilul cu fiara în mână, mama țipă și nu e deloc încântată de această nouă descoperire. Copilul se sperie, nu înțelege cu ce a greșit, lasă rădașca afară și rămâne nedumerit. El nu va mai atinge niciodată o astfel de insectă. De ce? Pentru că o va asocia cu reacția de teamă a mamei. Va învăța că insecta reprezintă un pericol pentru el și că trebuie să se teamă de ea.

Când suntem mici, ne formăm scheme despre lume și felul în care funcționează ea. Persoanele semnificative pentru noi modeleaza aceste scheme, arătându-ne ce e bine, ce e rău, ce trebuie să facem și de ce trebuie să ne ferim. Rar vom pune sub semnul întrebării lucrurile pe care le-am învățat astfel. De cele mai multe ori nu vom face asta, le vom lua ca adevărul absolut.

Ca și copii, vrem să descoperim lumea cu ajutorul simțurior. O cunoaștem uitându-ne la lucrurile din jur, atingându-le, simțindu-le mirosul sau gustul. Ne dăm seama dacă ne plac sau nu. Alegem dacă dorim să mai intrăm în contact cu ele sau nu.

Ca și adulți, devenim mult mai reticenți la experiențele directe și naturale. Suntem influențați de reguli, de prejudecăți, de părerea celor din jur, de schemele pe care ni le-am format în legătură cu felul în care lucrurile trebuie să se întâmple și uităm de noi, de ceea ce suntem și ne dorim. Categorizăm lucrurile în bune și rele fără să interacționăm cu ele. Ne este teamă că ceea ce am putea simți este nepotrivit cu standardul. Curiozitatea noastră naturală este inhibată.

Pe de altă parte mă întreb, cum ar fi să procedăm ca adulți la fel ca și copiii mici? Să nu ne ferim să interacționăm cu ceea ce ne stârnește interesul. Să nu ne ferim să descoperim lucruri, chiar atunci când acestea ar putea prezenta un potențial pericol pentru noi. Unde ar trebui să punem limite curiozității? Cât de mult suntem dispuși să ne flexibilizăm schemele formate în copilărie? Cât avem de câștigat? Dar de pierdut?

Voi ce credeți? 🙂

 

 

One thought on “Despre curiozitate si alti demoni

  1. Poate,am intreba,cit de mult iti permite societatea sa te porti ca un copil,nu Cât de mult suntem dispuși să ne flexibilizăm schemele formate în copilărie? societatea iti permite,extrem de putin…spre deloc.Un copil nu are responsabilitati si nu s-a lovit de “lumea oamenilor mari”…dar sa nu uitam ca multi copii din tarile lumii a treia,inclusiv ro,nu au copilarie…….subiectul trebuia dezbatut in alt mod,mai realist,astfel incit oamenii sa doreasca sa incerce regasirea starilor din copilarie,fie chiar si sporadic….ei sint mari…nu prea mai cred in vise,sint “gri si negri” si asta vad si invata progeniturile lor….din pacate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s