Despre iubire si sabloane

Imagine

Când vorbim despre iubire, în mintea noastră se conturează o imagine, un scenariu, o poveste. Sub influența desenelor animate Disney pe care le-am văzut în copilărie, a cărților romantice citite pe nerăsuflate în adolescență, a filmelor hollywoodiene care ne zugrăvesc o imagine idilică, ușor nerealistă asupra vieții, știm cum trebuie să fie. Știm cum trebuie să arate, cum să se poarte persoana ideală, de care noi ne vom îndrăgosti, știm cum ar trebui să decurgă lucrurile, în ce ritm și direcție să se dezvolte, cam care este vârsta ideală la care noi trebuie sa facem anumite lucruri. Ca să ne integrăm, să fim în grafic, să ne considerăm mulțumiți și fericiți.

În mintea noastră există un șablon al iubirii ideale, al relației perfecte, al traiectoriei pe care trebuie să o urmăm pentru atingerea fericirii absolute.

Iar apoi, într-o zi, ne îndrăgostim. Din primul moment, tindem să îl înzestrăm pe celălalt cu calitățile pe care noi le căutăm.Calități pe care poate le are, sau poate nu. Ne îndrăgostim de ideea de a iubi, mai mult decât de persoana în sine. Nu ne facem timp să o înțelegem cu adevărat, să o lăsăm să se manifeste, pentru că știm că putem descoperi lucruri cărora nu le știm face față. Așa că, aplicăm șablonul. După un timp, vedem că forma vie și mobilă a celeilalte persoane iese din modelul nostru. Se manifestă neașteptat, face lucruri pe care nu le-am prevăzut. Atunci suntem dezamăgiți și ne simțim trădați. Nu înțelegem cum persoana noastră perfectă a putut face acest lucru.

Învinovățindu-i pe alții, ceea ce nu ne dăm seama este unde am greșit. Am greșit când nu am fost atenți. Când am vrut să știm, fără să încercăm să înțelegem. Când nu am vrut să acceptăm că ceva poate fi frumos, chiar dacă e altfel decât ne-am imaginat. Când învățăm să ascultăm, înainte de a vorbi și să observăm înainte de a cataloga, atunci șabloanele noastre devin mai flexibile și îi apreciem pe cei din jur așa cum sunt. Atunci nu condiționăm iubirea de încadrarea în șablon, ci o trăim și apreciem ca atare. Inedită și spontană.

Advertisements

Despre valori

Imagine

Cineva mi-a spus odată să mă gândesc la 10 lucruri pe care le consider cele mai importante în lumea asta. Mi-a spus să aștept un minut, apoi să renunț la unul dintre ele. După încă un minut, să mai scot unul de pe listă. Fără să mă gândesc prea mult. Fără să pot să mă răzgândesc. După încă un minut, un nou lucru important pentru mine trebuia să dispară de pe lista. Și tot așa, din minut în minut, scoteam câte ceva din lista mea de lucruri importante. În final, trebuia să rămână doar unul.

Voi cu ce ați fi rămas?

La ce nu ați putea renunța niciodată? Care este cel mai important lucru din lumea aceasta pentru voi?

Ce ar spune copilul care ai fost despre adultul care ai devenit?

Imagine

Când ești mic, universul tău este modelat de părinți. Ei reprezintă modelul de interacțiune cu lumea din jur. Ceea ce îi vezi că fac, felul în care reacționează, atitudinea pe care o au față de diverse lucruri, persoane sau idei, îți vor forma setul de valori, după care îți vei ghida întreaga viață. Atunci când ești copil, nu există adevăr mai absolut decât cel pe care îl auzi din gura părinților. Imagini ale lor îți rămân întipărite, iar o dată cu trecerea anilor, începi să le copiezi uneori chiar fără să realizezi.

Anii adolescenței sunt dedicați răzvrătirii împotriva acestor valori. Tot ce nu îți place, contești. Blamezi fără milă, convins fiind că de fapt tu ești cel care descoperă acum lumea pentru prima dată. Și așa și e, din perspectiva ta. Anii revoltei trec și îți dai seama că te întorci la valorile inițiale. Tot ceea ce ai văzut, ai învățat ca și copil e acolo și se manifestă. Percepi lumea altfel, prin prisma propriilor experiențe, însă tinzi să le categorizezi uneori după reguli nescrise, uneori chiar aparent ciudate. Faci ceva ce crezi că ți-ai dorit să faci și te trezești în mijlocul evenimentului cu sentimentul că ceea ce faci e greșit. Nu înțelegi de ce.

Când ești mic, viața e simplă. Există lucruri bune și lucruri rele. Copii cu care vrei să te joci și copii cu care nu vrei să te joci. Și nimeni nu te poate obliga. Există lucruri pe care îți place să le faci și altele pe care nu îți place să le faci. Ai cel puțin jumătate de zi în care să le faci pe cele care îți plac. Și poți să ieși afară, să te joci și să te urci în copaci. Să îți imaginezi că zmeurișul e castelul tău și tu ești regele. Să ieși iarna în zăpadă și să faci îngerași.

Te-ai întrebat vreodată de ce uneori pur și simplu vrei să mănânci gris cu lapte sau să bei cacao?

Îți amintești cum priveai adulții atunci când erai copil? În secret îți doreai să fii și tu mare, să te îmbraci frumos și să mergi la petreceri cu alți oameni mari. Să mergi la servici în fiecare zi, să faci lucruri importante, să îți sune mereu telefonul și să te culci la ce oră vrei tu fără să superi pe nimeni.

Acum gândește-te cum arată aceste vise împlinite. Ești fericit cu viața ta așa? Oare copilul de ieri ar fi mulțumit cu adultul de azi?Nu te-ai gândit că nu vei mai ieși să faci îngerași în zăpadă, nu?

Oare ce l-ar face fericit pe copilul din tine astăzi?

 

 

Despre consecintele categorizarii

Imagine

De când suntem mici, ne formăm scheme cu privire la realitatea înconjurătoare. Facem acest lucru în funcție de situațiile cu care ne confruntăm, în funcție de ceea ce vedem în jurul nostru ca reacții comportamentale. Ne formăm scheme și categorii bazate pe diverse trăsături și tindem să împărțim informația vastă pe care o primim în funcție de aceste categorii, pentru a simplifica mediul înconjurător, a găsi soluții mai ușor la problemele cu care ne confruntăm și a spori eficiența sistemul cognitiv.

Dar care sunt riscurile categorizării precoce?

Uneori suntem atât de obișnuiți să punem etichete și să mergem mai departe încât riscăm să pierdem esența pe drum și să devenim superficiali. Suntem mai puțini atenți la ce se întâmplă în jurul nostru și interpretăm realitatea doar în baza schemelor deja formate. Greșim. Pierdem oportunități, pierdem  prieteni, devenim parte din turmă. Ne interesează tot mai puțin subtilitățile lumii acesteia, ale naturii umane, sau problemele sofisticate, care ies din graficul clasic. Judecăm și mergem mai departe. Judecăm fără să învățăm și fără să înțelegem nimic. Fără să devenim cu nimic mai buni.

Poate tragem niște concluzii corecte. Poate simplificând realitatea, găsim o soluție care poate fi utilizată repetat pentru a rezolva probleme simple și standard. Dar dacă greșim?

Câtă energie ar merita investită în înțelegerea problemelor de viață complexe? Cât efort merită depus în încercarea de a vedea problema din multiple persective? Ce avem de câștigat și ce avem de pierdut?

Voi ce credeți?

Despre singuratate

Imagine

De ce nu ne place să stăm singuri?

Când a fost ultima data când ați stat între patru pereți, doar voi cu gândurile voastre? Fără să lucrați, să gătiți, să spălați vase, să faceți curat. Fără televizor, fără cărți, fără telefon, fără să vorbiți cu nimeni, fără să vă ocupați mintea cu nimic. Doar voi cu voi. Cu gândurile și trăirie voastre. Cu temerile și grijile voastre. Singuri.

Cât timp credeți că ați rezista să stați așa? Cât credeți că ar fi de greu?

Se spune că nu putem rezista să stăm așa 24 de ore. E prea dificil. Liniștea devine o corvoadă. Gândurile ne cotropesc, se amestecă între ele, nu ne dau pace. Amintiri dureroase, momente pe care le regretăm. Reluăm în minte situații în care am fi putut proceda altfel, în care am fi putut schimba cursul lucrurilor. Sau cel puțin așa credem.

Grijile prezentului acaparează viziunea viitorului și o sufocă. Tăcerea devine tot mai apăsătoare și simțim nevoia să facem ceva, orice, doar pentru a scăpa de această stare.

Singurătatea este un răspuns emoțional neplăcut la izolare socială. Îl asociem cu panica, cu anxietatea. Nu ne place pentru că nu ne simțim destul de confortabili în compania propriei persoane. Pentru ca ne este teamă de ceea ce reprezintă de fapt această persoana despre care ne-am făcut o impresie, pe care nu dorim neapărat să o schimbăm.

Singurătatea însă poate fi utilă. Ne poate învăța lucruri despre noi pe care nu le-am fi bănuit niciodată. Lucruri pe care sarcinile zilnice, interacțiunile sociale mai mult sau mai puțin productive le maschează.

Singurătatea e o stare a minții mai mult decât o lipsă de interacțiune. Putem să ne simțim singuri în mijlocul unei mulțimi, sau putem să fim împăcați în lipsa interacțiunii sociale, stând doar cu noi, gândurile, emoțiile, temerile și grijile noastre. În solitudine, nu în singurătate. E alegerea noastră.

Despre curiozitate si alti demoni

Imagine

Un copil găsește in iarbă o rădașcă. Încântat de descoperirea lui, vine bucuros în casă să o arate mamei sale. Văzând copilul cu fiara în mână, mama țipă și nu e deloc încântată de această nouă descoperire. Copilul se sperie, nu înțelege cu ce a greșit, lasă rădașca afară și rămâne nedumerit. El nu va mai atinge niciodată o astfel de insectă. De ce? Pentru că o va asocia cu reacția de teamă a mamei. Va învăța că insecta reprezintă un pericol pentru el și că trebuie să se teamă de ea.

Când suntem mici, ne formăm scheme despre lume și felul în care funcționează ea. Persoanele semnificative pentru noi modeleaza aceste scheme, arătându-ne ce e bine, ce e rău, ce trebuie să facem și de ce trebuie să ne ferim. Rar vom pune sub semnul întrebării lucrurile pe care le-am învățat astfel. De cele mai multe ori nu vom face asta, le vom lua ca adevărul absolut.

Ca și copii, vrem să descoperim lumea cu ajutorul simțurior. O cunoaștem uitându-ne la lucrurile din jur, atingându-le, simțindu-le mirosul sau gustul. Ne dăm seama dacă ne plac sau nu. Alegem dacă dorim să mai intrăm în contact cu ele sau nu.

Ca și adulți, devenim mult mai reticenți la experiențele directe și naturale. Suntem influențați de reguli, de prejudecăți, de părerea celor din jur, de schemele pe care ni le-am format în legătură cu felul în care lucrurile trebuie să se întâmple și uităm de noi, de ceea ce suntem și ne dorim. Categorizăm lucrurile în bune și rele fără să interacționăm cu ele. Ne este teamă că ceea ce am putea simți este nepotrivit cu standardul. Curiozitatea noastră naturală este inhibată.

Pe de altă parte mă întreb, cum ar fi să procedăm ca adulți la fel ca și copiii mici? Să nu ne ferim să interacționăm cu ceea ce ne stârnește interesul. Să nu ne ferim să descoperim lucruri, chiar atunci când acestea ar putea prezenta un potențial pericol pentru noi. Unde ar trebui să punem limite curiozității? Cât de mult suntem dispuși să ne flexibilizăm schemele formate în copilărie? Cât avem de câștigat? Dar de pierdut?

Voi ce credeți? 🙂

 

 

Despre primavara, zambet si schimbare

Imagine

Primele zile din martie au mereu un farmec aparte. Dupa cateva luni de iarna, lumina e mai calda,culorile mai vii, mirosul mai dulce, pasarile sunt mai vesele, aerul e proaspat si te imbie sa il respiri. Zapada se topeste, iarna lasa loc unui nou inceput.

Ca moment simbolic, este perfect pentru a schimba ceea ce nu merge bine, a lasa in urma frigul iernii si a imbratisa noi experiente, un moment perfect pentru a-ti face planuri si a gasi energia si motivatia de a le pune in aplicare.

Uneori ne gandim ca ar fi frumos sa putem apasa un buton de “resetare” a vietii, care sa stearga tot ceea ce nu ne convine si sa ne dea ocazia sa pornim totul de la zero. Cu putin efort, acest lucru este posibil. Venirea primaverii reprezinta o noua sansa. Ca sa profitam de ea, putem face cateva lucruri simple, care sa ne aduca zambetul pe buze si linistea in suflet.

Profita de zilele frumoase si:

  • fa ordine si curatenie in camera in care stai
  • arunca lucrurile inutile
  • schimba ceva in stilul tau de viata – alearga, inoata, mananca mai sanatos
  • fa o plimbare prin parc si fii atent/-a la ce e in jurul tau
  • poarta ceva care iti sta bine si care te face sa te simti in largul tau
  • renunta la obiceiurile neproductive
  • renunta la oamenii cu care nu te simti bine
  • pune deoparte lucrurile care te leaga de trecut, astfel incat sa nu le vezi mereu
  • repozitioneaza-te fata de lucrurile care te-au ranit, amintindu-ti ca totul sta in felul in care alegi sa privesti lucrurile
  • indreapta-ti umerii, zambeste si mergi inainte

 

Sa aveti o primavara frumoasa!

Iar in timp ce va plimbati prin parc, va recomand sa ascultati:

Green Day – Time of your life

 

 

 

 

 

 

Despre relatii si puterea obisnuintei

Imagine

M-am intrebat adesea de ce avem noi, oamenii, tendinta de a ramane blocati in relatii in care suntem nefericiti, atunci cand nu ne leaga responsabilitati comune, cand nu avem obligatii unul fata de celalalt si fericirea nimanui nu depinde de noi.

Scopul implicarii intr-o relatie cu o alta persoana este de a oferi si a primi in schimb iubire, de a avea cu cine sa povestesti seara intamplarile de peste zi, de a avea pe cineva langa tine alaturi de care poti sa cresti, sa devii mai bun, mai fericit si cel mai important, cineva alaturi de care sa poti sa fii tu insuti.

De multe ori insa nu se intampla asa. Sub falsa aparenta de cuplu fericit, se ascund tristeti profunde, regrete, doze crescute de frustrare, stres si consum emotional. Nu apar la prima vedere, dar se pot observa cu putina atentie, prin surprinderea limbajului corporal al celor doi. Un zambet fortat, evitarea contactului fizic, o privire de repros indreptata spre celalalt, sau tristetea care poate fi citita in ochi. Pare putin paradoxal de ce cineva ar depune atat de mult efort de a ascunde adevarul, de a se minti pe sine o data cu ceilalti, spunandu-si ca totul e bine, cand ar putea sa isi intinda aripile, sa zboare, sa fie fericit cu adevarat. Dar nu e paradoxal, e doar uman.

De ce facem acest lucru?

Pentru ca ne este teama. Ne este teama sa nu ramanem singuri. Gandind apoi rational, ne dam seama ca nu vom ramane singuri decat daca ne vom dori acest lucru. E in natura noastra sa cautam companie, astfel daca ne vom dori suficient de mult vom gasi. Insa ne este teama ca nu vom gasi ceva mai bun decat avem deja. Si nimeni nu ne garanteaza ca vom gasi. Insa daca nu incercam, nu avem cum sa aflam. Pana aici insa,  gandirea rationala ne ajuta intr-o oarecare masura.

In acest moment apare insa cel mai interesant fenomen. Daca ratiunea ne ajuta sa parcurgem acesti pasi si sa ajungem in momentul in care ne punem serios problema despartirii, apare ceea ce imi place sa numesc “puterea obisnuintei”, un fenomen prin care mintea noastra reuseste sa produca argumente care sa contracareze cele mai evidente si palpabile dovezi rationale.

Ne gandim ca totusi nu e asa de rau, daca e rau macar e un “rau” pe care il cunoastem, cine stie peste ce alt “rau”am putea da. Ne vom aminti cu precadere doar aspectele pozitive, desi in ultimul timp sunt semnificativ mai putine decat erau la inceput, tindem sa ne legam de lucruri care o data ne-au facut fericiti si sa ignoram faptul ca ele au disparul de nici nu mai stim cand. Apoi ne punem problema utilizarii timpului ramas liber, pe care acum il petrecem impreuna. Ne intrebam cu cine vom scoate cainele la plimbare, cu cine vom merge la film, cu cine vom face cumparaturi. Ne gandim cat de groaznic ar fi sa trebuiasca sa schimbam felul in care facem lucrurile.

Atunci, decidem ca totusi ne este cel mai bine sa ramanem in relatie. Reducem disonanta cognitiva, crescandu-i partenerului calitatile si diminuandu-i defectele, pentru a ne simti confortabil cu decizia luata.

Acest lucru functioneaza pana cand se intampla din nou ceva ce ne deranjeaza suficient de mult sa nu putem ignora distresul. Atunci ne punem problema despartirii din nou si cercul vicios se repeta.

Va este cunoscut acest cerc vicios?

Cum il oprim? De unde ne luam puterea? Cum invatam sa zburam din nou? In articolul urmator…

De ce sa mergem la Speed Dating?

Imagine

Pentru ca e ceva nou. Pentru ca te-ai saturat de rutina zilnica si vrei sa schimbi putin peisajul. Pentru ca vrei sa vezi oameni noi, sa auzi pareri noi si sa descoperi lucruri despre cei din jur la care nu te-ai fi gandit inainte.

Pentru ca e amuzant si plin de adrenalina. Ai 7 minute de petrecut cu fiecare persoana de sex opus. 7 minute in care iti concentrezi toate resursele de energie pentru a initia conversatia, a gasi subiecte comune si a procesa cantitatea mare de informatie pe care o primesti. Cand incepi sa te simti confortabil, trebuie sa schimbi partenerul si sa depui efort pentru a te adapta din nou.Nu te poti plictisi la Speed Dating.

Pentru ca salveaza timp pretios. E greu sa cunosti oameni noi. De multe ori, nu ai contextul potrivit, pentru ca nu obisnuiesti sa iesi din rutina zilnica. In cazul in care totusi schimbi contextul, vezi oameni noi in jurul tau, nu ai curajul sa ii abordezi. Pentru ca iti e teama ca vei parea ridicol, pentru ca iti e teama ca vei fi respins.Speed Dating-ul iti rezolva ambele probleme. Pe de o parte, iti ofera contextul de a cunoaste oameni noi si interesanti, pe de alta parte, te pune direct fata in fata cu fiecare dintre ei, scutindu-te astfel de eventualele momente penibile.

Pentru ca iti poti testa limitele. E greu sa iti recunosti limitele. E si mai greu sa le depasesti. Te gandesti la Speed Dating si iti spui ca nu ai putea participa la asa ceva. De ce? Pentru ca stii ca vei fi scos din zona ta de confort si obligat sa te adaptezi in ritm alert unor situatii noi. Stii ca in acele 7 minute, cineva isi va face o impresie despre tine si iti este teama ca impresia lor nu va corespunde cu impresia ta despre tine. Si ce? Vazand cum ceilalti te percep si cum raspund la ceea ce le transmiti, te face sa te intelegi mai bine, sa iti imbunatatesti eventualele puncte slabe si sa le pui in valoare pe cele tari. Sa iti depasesti limitele inseamna sa fii liber si sa te poti bucura de libertatea ta.

Pentru ca te vei simti bine si plin de incredere. A fost solicitant, dar ai reusit. Timp de aproximativ o ora jumatate, ai reusit sa discuti cu un numar semnificativ de persoane noi. Ai reusit sa te pui in valoare, sa te faci placut si ai fost surprins de cat de doritori au fost ceilalti sa afle lucrui despre tine. Te-ai simtit bine impartasind, dar si ascultand. 

Pentru ca poti gasi pe cineva care sa iti placa. Poate chiar ti-a ramas gandul la unul dintre participanti. Te vei duce acasa gandindu-te “Oare il/o voi revedea?” Iar raspunsul va veni a doua zi printr-un e-mail cu datele de contact ale persoanelor compatibile. Daca chimia a fost reciproca, ai libertatea de a te intalni cu persoana care ti-a placut oriunde, oricum si oricat vrei.

Cele 7 minute reprezinta o mostra a posibilei relatii dintre voi. Suficiente cat sa iti faci o idee daca esti interesat de varianta completa si destul de putine incat sa sporeasca misterul si sa lase subiecte “in aer”, care sa poata fi continuate ulterior.

Multumim participantilor la prima editie de Speed Dating. Ati fost curajosi si ati dat viata unei seri minunate.

De acum, lista pentru Speed Dating Cluj este deschisa. Trebuie doar sa va inscrieti completand formularul urmator: https://docs.google.com/spreadsheet/viewform?formkey=dEJWOHZNdUVJV3ptRXU0Rl9tWVB0c1E6MQ#gid=0

Noi va vom contacta pentru a va tine la curent cu evenimentele organizate. Puteti urmari noutatile si pe pagina noastra de facebook – Speed Dating Cluj.

https://www.facebook.com/pages/Speed-Dating-Cluj/406121809481025?ref=ts&fref=ts

Va asteptam cu drag!